Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a afirmat că Washingtonul vrea "să rupă relaţiile diplomatice", după refuzul lui Chavez de a accepta numirea lui Larry Palmer ca nou ambasador al Statelor Unite la Caracas. "Dacă administraţia (americană) vrea să expulzeze ambasadorul nostru în afara Statelor Unite, să facă acest lucru! Dacă vrea să rupă relaţiile diplomatice, să facă acest lucru!", a exclamat Hugo Chavez. Preşedintele venezuelean, îi reproşează lui Palmer că a dat dovadă de "lipsă de respect" faţă de Guvernul său, cu ocazia abilitării sale ca ambasador în faţa Senatului american.