Hillary Clinton, secretar de stat la Washington?
Hillary Clinton ar putea deveni Secretar de Stat în viitoarea Adminstraţie de la Washington, a anunţat postul NBC, care citează surse din anturajul preşedintelui ales Barack Obama.
Senatoarea Hillary Clinton, care a pierdut în faţa lui Barack Obama nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie, este luată în calcul pentru a-i fi încredinţat postul de secretar de stat în administraţia Obama.
Postul de televiziune citează ca sursă a informaţiei, fără a-i numi, pe doi consilieri ai preşedintelui ales Obama. Potrivit surselor, biroul senatoarei de New York se va limita la a spune că orice decizie cu privire la numire aparţine preşedintelui ales. Fosta primă doamnă, în vârstă de 61 de ani, care mult timp a fost considerată favorită în lupta pentru nominalizarea democraţilor, se află la al doilea mandat de senator de New York. Alte câteva nume au fost de asemenea menţionate pentru postul de şef al diplomaţiei în administraţia Obama - senatorul John Kerry, contracandidatul lui George W. Bush la alegerile prezidenţiale din 2004, Sam Nunn, fost preşedinte democrat al Comisiei pentru forţe armate a Senatului, senatorul republican Chuck Hagel, membru al Comisiei pentru relaţii externe a Senatului, şi guvernatorul de New Mexico, Bill Richardson, care a fost ambasador ONU în fosta administraţie Clinton, iar în 2008 a candidat, de asemenea, pentru nominalizarea democraţilor la preşedinţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.