Guvernul de la Chişinău îşi va prezenta mâine demisia
Guvernul de la Chişinău, condus de premierul Zinaida Greceanîi, îşi va prezenta demisia mâine, au declarat surse din cadrul Executivului, citate de BASA-press.
Guvernul Greceanîi, care a fost instituit la 31 martie 2008, în urma demisiei Cabinetului condus de Vasile Tarlev, trebuie să îşi prezinte demisia ca urmare a formării unui nou Parlament, după alegerile de la 29 iulie. Prima şedinţă a noului Parlament ales va avea loc vineri, 28 august, şi va fi condusă de deputatul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Ivan Calin, care este cel mai în vârstă dintre deputaţi (74 de ani). În cadrul primei şedinţe, preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere, va prezenta Raportul privind validarea rezultatelor alegerilor parlamentare. La şedinţă vor fi prezenţi şi membri ai Comisiei Electorale Centrale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.