Uraganul Gustav ar putea atinge o intensitate suficientă pentru a provoca o creştere a nivelului apelor, riscând astfel să inunde oraşul New Orleans, a precizat o organizaţie pentru gestionarea riscurilor legate de catastrofe naturale, relatează AFP.

"O intensificare a uraganului Gustav într-unul de categoria a patra, aşa cum este prevăzut, ar putea provoca un val între patru şi cinci metri şi jumătate şi ar depăşi anumite baraje şi diguri din New Orleans", se arată într-un comunicat al Risk Management Solutions (RMS), o companie care se prezintă ca fiind numărul unu la nivel mondial privind gestionarea riscurilor. "Ar fi un test important pentru a şti dacă digurile pot suporta un astfel de val fără să cedeze, cum s-a întâmplat în trecut cu uraganul Katrina, când oraşul a fost inundat în 2005", precizează comunicatul companiei. "Digurile au fost consolidate după trecerea uraganului Katrina (...)", a explicat directoarea centrului de simulări (RMS), Christine Ziehmann.