Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut noi propuneri de reformă pentru Grecia, la Bruxelles, în încercarea de a evita intrarea ţării în incapacitate de plată, conform comisarul pentru Economie şi Afaceri Financiare, Pierre Moscovici.

Moscovici a afirmat la un post de radio francez că Executivul UE vrea redeschiderea negocierilor cu autorităţile de la Atena, că există spaţiu de negociere, iar părţile sunt "la câţiva centimetri de un acord".

Premierul elen Alexis Tsipras a anunţat duminică seara că băncile din Grecia vor rămâne închise până pe 6 iulie, iar retragerile de numerar vor fi restricţionate, la recomandarea Băncii Greciei.

Decizia de duminică intervine după ce cozi lungi s-au format în ultimele două zile la bancomate din toată ţara, în urma deciziei bruşte a premierului Tsipras de a convoca un referendum pe tema propunerilor de reforme înaintate de creditorii internaţionali pentru a continua finanţarea Greciei.

Anunțul de vineri seara al premierului grec a luat prin surprindere miniștrii de Finanțe din zona euro, care au respins sâmbătă solicitarea autorităților de la Atena de a prelungi cu o lună programul de susținere financiară de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro.

Referendumul este prevăzut pentru duminica viitoare, dar actualul program de ajutor al Greciei expiră marţi, iar restul de 7,2 miliarde de euro pe care statul elen îi mai avea de primit nu vor mai fi disponibili după această dată.

În lipsa acestor fonduri, Grecia riscă să nu poată plăti o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă tot marţi.