Graham Watson vrea preşedinţia Parlamentului European
Eurodeputatul britanic Graham Watson, preşedintele grupului Alianţei Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa (de centru), şi-a anunţat, ieri, candidatura la preşedinţia Parlamentului European, după ce vor avea loc alegerile din iunie.
"De prea mult timp, preşedinţii Parlamentului (European) sunt aleşi prin aranjamente de culise. Campania mea va fi prima campanie publică pentru preşedinţia Parlamentului European: sper să creez un precedent", a explicat, printr-un comunicat, eurodeputatul britanic în vârstă de 52 de ani. Actualul preşedinte al Parlamentului European, creştin-democratul german Hans-Gert Poettering (PPE), în vârstă de 63 de ani, este succesorul socialistului spaniol Josep Borell, din data de 16 ianuarie 2007, ca urmare a unui acord de împărţire a preşedinţiei cu grupul Partidului Socialist European.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.