Gordon Brown vrea ca Hamid Karzai să accepte fixarea unor obiective de către comunitatea internaţională
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, va trebui să accepte "fixarea unor obiective" de către "comunitatea internaţională", la viitoarea conferinţă internaţională privind Afganistanul, organizată la 28 ianuarie la Londra, a declarat prim-ministrul britanic Gordon Brown, citat de AFP.
"Avem nevoie de o presiune politică, alături de presiunea militară asupra căreia suntem de acord pe viitor", a declarat Brown, confirmând organizarea acestei conferinţe în capitala britanică, anunţată joi de cancelarul german Angela Merkel. "Şi acest lucru semnifică faptul că preşedintele Karzai trebuie să accepte definirea reperelor după care va fi judecat şi faptul că el trebuie să accepte fixarea de obiective de către comunitatea internaţională", a adăugat Brown, cu ocazia unui summit al statelor Commonwealth la Port-of-Spain. Această conferinţă, iniţiată de Paris, Berlin şi Londra, cu susţinerea Statelor Unite, este destinată dezvoltării relaţiilor între viitorul Guvern afgan rezultat în urma alegerilor şi comunitatea internaţională. Cele trei capitale europene apreciază că Afganistanul ar trebui să-şi asume mai multe responsabilităţi în stabilizarea şi dezvoltarea ţării. Reuniunea de la Londra îi va reuni pe Karzai, secretarul general al ONU Ban Ki-Moon, principalii contributori ai coaliţiei internaţionale care luptă în Afganistan, precum şi vecinii Afganistanului, exceptând talibanii, a precizat Brown. Ban, prezent alături de prim-ministrul britanic, a salutat o "iniţiativă care apare la momentul potrivit, pentru a permite un dialog la nivel înalt". Aceste discuţii reprezintă o şansă "pentru comunitatea interrnaţională şi Guvernul afgan de a discuta transferul de securitate, guvernare şi dezvoltarea economică", a declarat Mike Hammer, purtător de cuvânt al Consiliului naţional de securitate al Statelor Unite. Preşedintele american, Barack Obama, trebuie să anunţe marţi strategia Statelor Unite în Afganistan, urmând probabil să ordone trimiterea a 34.000 de militari suplimentari. Mai mulţi aliaţi europeni ai Statelor Unite, printre care Germania, vor să aştepte încheierea conferinţei de la Londra pentru a decide dacă se angajează sau nu să furnizeze trupe suplimentare, a declarat, miercuri, un purtător de cuvânt al NATO.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.