Furtuna tropicală Dolly se transformă în ciclon
Furtuna tropicală Dolly s-a transformat marţi în al doilea ciclon al sezonului 2008 şi s-ar putea intensifica înainte de a atinge uscatul, la frontiera americano-mexicană, potrivit Centrului naţional pentru uragane (NHC), relatează AFP.
Cu rafale de vânt atingând o viteză maximă de 120 de kilometri pe oră, Dolly a fost clasată drept un ciclon de categoria I (din cinci) pe scarea Saffir-Simpson, şi se va intensifica înainte de a atinge uscatul, a avertizat NHC din Miami (Florida, sud-est). La ora 21.00 GMT (24.00 ora României), marţi, centrul furtunii se afla deasupra Golfului Mexic, la 265 de kilometri la est-sud-est de Bronwsville în Texas (sudul Statelor Unite). Cu o viteză de 17 kilometri pe oră, Dolly a atins ieri nord-estul Mexicului, după care s-a îndreptat spre coasta Texasului. Uraganul este însoţit de precipitaţii în sudul Texasului şi nord-estul Mexicului în zilele următoare. Dar anumite zone ar putea fi afectate de ploi şi maree mai puternice în momentul impactului ciclonului. Dolly ar putea fi, de asemenea, însoţită de câteva tornade în sudul şi centrul Texasului. Dolly este al doilea ciclon al sezonului, după uraganul Bertha, la mijlocul lui iulie care a scăzut în intensitate în largul Insulelor Bermude. Sezonul uraganelor din Atlantic a început la 1 iunie şi durează până la 30 noiembrie. Un sezon normal are circa 11 furtuni dintre care şase uragane, iar dintre acestea două foarte violente.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.