Un magazin de bijuterii de lux, Harry Winston, a fost vizat joi de spargerea secolului în Franţa, valoarea furtului ridicându-se la suma de 80 de milioane de euro, relatează AFP.
Joi după-amiază, la numărul 29 de pe bulevardul Montaigne, într-un cartier din Paris unde se află numeroase magazine de lux, patru bărbaţi înarmaţi, dintre care doi deghizaţi în femei, au pătruns în bijuteria frecventată de numeroşi clienţi bogaţi din întreaga lume. Infractorii aveau în mod evident informaţii precise, deoarece cunoşteau numele unora dintre angajaţi şi cutiile discrete unde erau depuse bijuteriile neexpuse. Cincisprezece persoane - angajaţi şi clienţi - se aflau în magazinul, teoretic, foarte securizat. Hoţii au forţat persoanele aflate în magazin să se adune într-un colţ al acestuia, şi au sustras, în câteva clipe şi fără a trage nici un foc de armă, inele, coliere şi alte bijuterii, apoi au fugit. Poliţiştii cred că au "de-a face cu profesionişti" desăvârşiţi şi nu exclud nici o pistă: cea naţională sau implicarea unor cetăţeni din ţările din Est, devenite, potrivit surselor din cadrul poliţiei, un "nou Eldorado pentru traficanţi".