Funeraliile patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Aleksei al II-lea, au început, ieri, printr-o slujbă religioasă oficiată în catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova.

Trupul neînsufleţit al patriarhului a fost expus, începând de sâmbătă, în catedrala aflată în Moscova, dinamitată de Stalin în 1931 şi reconstruită în anii '90. Slujba de ieri a durat trei ore în imensa clădire albă, cu o vastă cupolă aurită. Ea a fost urmată de o slujbă funebră şi de înhumarea defunctului. Sicriul, deschis, potrivit tradiţiei ortodoxe, a fost aşezat pe un vast catafalc înconjurat de trandafiri albi şi de crini, în centrul impozantei catedrale iluminate. Faţa lui Aleksei al II-lea, care ocupa funcţia de conducere a Bisericii ruse din iunie 1990, era acoperită de un văl alb, aşa cum cere tradiţia pentru funeraliile demnitarilor în stat. Sicriul a fost acoperit cu un material verde, culoarea patriarhului.
Succesorul provizoriu al lui Aleksei al II-lea, mitropolitul Kirill al Smolenskului şi Kaliningradului, a prezidat începutul liturghiei, în prezenţa a 200 de episcopi şi feţe bisericeşti în veşminte albe, încrustate cu fire de aur şi perle, simbol al trecerii către viaţa veşnică. În mulţime au fost prezenţi oficiali ai statului şi ai regiunilor ruse, personalităţi ale culturii, cum ar fi cineastul Nikita Mihalkov, precum şi marea ducesă Maria Vladimirovna, moştenitoare autoproclamată a ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea. La slujbă au asistat şi reprezentanţi ai altor Biserici ortodoxe, ai Vaticanului, precum şi cardinalii francez Roger Etchegaray şi german Walter Kasper. De asemenea, au fost prezenţi preşedintele rus Dmitri Medvedev şi prim-ministrul Vladimir Putin, care a contribuit, în timpul cât s-a aflat la Kremlin (2000-2008), la reinstaurarea influenţei Bisericii ortodoxe în Rusia, alături de Aleksei al II-lea, preşedintele belarus Alexandre Lukaşenko şi cel sârb, Boris Tadic, provenind din două ţări de tradiţie ortodoxă.
Dmitri Medvedev a solicitat încetarea oricăror programe de divertisment ieri, în special în televiziune, semn al cvasistatutului de religie de stat regăsit de ortodoxie în Rusia postsovietică.