François Hollande, mai nuanţat în problema imigranţilor
Candidatul socialist la preşedinţie François Hollande a apreciat miercuri că "nu există prea mulţi imigranţi în situaţie legală" în Franţa, aşa cum repetă adversarul său, preşedintele în exerciţiu Nicolas Sarkozy, ci "sunt prea mulţi imigranţi în situaţie ilegală", relatează AFP.
"Nu există prea mulţi imigranţi în situaţie legală", ci "există prea mulţi imigranţi în situaţie ilegală", a răspuns Hollande, când a fost întrebat dacă există "prea mulţi imigranţi în Franţa", pentru postul de radio RMC şi postul de televiziune BFMTV. "Nu putem accepta, chiar dacă suntem emoţionaţi de suferinţă şi mizerie, ca bărbaţi şi femei să vină să se instaleze pe teritoriul nostru fără să îndeplinească condiţiile legale pentru a fi primiţi", a adăugat socialistul, favorit în turul doi, prevăzut pentru duminică, al alegerilor prezidenţiale, în care se va confrunta cu Nicolas Sarkozy. François Hollande, care afirmă frecvent că nu vrea să "pună străinii în centrul acestei campanii", în contextul în care "problema principală este şomajul, puterea de cumpărare, lupta împotriva inegalităţilor", a refuzat, până în prezent, să răspundă la această întrebare. În opinia lui Hollande, obiectivul preşedintelui în exerciţiu de a reduce de la 200.000 la 100.000 numărul străinilor care intră anual în mod legal pe teritoriul francez este o "vrăjeală". Întrebat care este numărul de ani de prezenţă în Franţa de care este nevoie pentru a beneficia de regularizare, el a răspuns "cinci ani de prezenţă continuă pe teritoiul (francez) şi deţinerea unei promisiuni de muncă". Hollande i-a citat, de asemenea, pe "cei care au un copil şcolarizat de cinci ani".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.