Forţele de securitate siriene, acuzate de crime împotriva umanităţii
Crime împotriva umanităţii au fost comise în Siria în timpul reprimării protestelor de la Derra, afirmă organizaţia Human Rights Watch. "Crimele sistematice şi actele de tortură comise de forţele de securitate siriene la Deraa după izbucnirea manifestaţiilor pe 18 martie pot fi catalogate drept crime împotriva umanităţii", precizează HRW, care a publicat un raport elaborat pe baza unor interviuri cu victime sau martori ai abuzurilor. "De două luni autorităţile siriene omoară şi torturează propriii cetăţeni", afirmă un reprezentant al HRW. "Trebuie să pună capăt acestor acţiuni şi este responsabilitatea Consiliului de Securitate ONU să se asigure că vor compărea în faţa justiţiei", a adăugat acesta.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.