Femeile americane şi-ar petrece concediul cu Barack Obama
Femeile ar călători cu maşina sau şi-ar petrece concediul mai degrabă cu Barack Obama, candidatul democrat la Casa Albă, decât cu rivalul său republican, John McCain, potrivit datelor unui sondaj de opinie efectuat în rândul alegătoarelor americane.
Sondajul indică faptul că Barack Obama conduce în rândul tuturor alegătoarelor, însă McCain se bucură de susţinerea femeilor albe, vârstnice sau casnice. "Nu există nici o îndoială că senatorul Obama este cel mai plăcut", a declarat Kellyanne Conway, membru al echipei care a realizat sondajul de opinie, adăugând că femeile care îl plac pe Obama au menţionat calităţile acestuia, în timp ce alegătoarele care îl preferă pe McCain au făcut referire la experienţa şi calificările candidatului republican. Sondajul, comandat de Lifetime Network, parte din campania sa, intitulată "Fiecare femeie contează" şi care urmăreşte implicarea femeilor în politică, a arătat că Obama îl conduce pe McCain cu 49 la sută faţă de 38 la sută. "Rezultatul cursei în cazul femeilor nu s-a decis încă", a declarat Celinda Lake, un alt membru al echipei care a realizat sondajul de opinie, observând că zece la sută dintre acestea nu sunt încă hotărâte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.