Nici o ameninţare "teroristă" serioasă nu vizează summitul NATO, care va avea loc duminică şi luni, în Chicago, conform poliţiei federale americane (FBI), care rămâne totuşi vigilentă.

"Evident, în această lume de după 11 Septembrie, Chicago este considerată drept ţinta principală pentru terorişti", a declarat agentul Ross Rice. "Suntem o metropolă. Suntem o platformă de transporturi. Suntem o platformă financiară şi actualul preşedinte al Statelor Unite (Barack Obama) consideră Chicago ca fiind oraşul său", a adăugat agentul. "În acest moment nu există nici o ameninţare serioasă care să vizeze summitul NATO. Vom rămâne în alertă pentru a fi siguri că acest lucru nu se va schimba", a continuat Rice. La acest summit sunt aşteptaţi şefii de state şi guverne din aproximativ 50 de ţări, pe malurile lacului Michigan. Forţele de ordine se aşteaptă ca mii de persoane să protesteze faţă de NATO în acest oraş.