Explozie într-o parfumerie din Tucia
O explozie puternică s-a produs ieri într-o parfumerie din centrul oraşului Eskisehir, din vestul Turciei, provocând rănirea a 15 persoane, a anunţat guvernatorul local, Mehmet Kiliclar, citat de AFP.
Deflagraţia a provocat pagube importante în magazinul situat la parterul unei clădiri, în una dintre cele mai importante zone comerciale din oraş, potrivit imaginilor difuzate de postul de televiziune. Cauza exploziei nu se cunoaşte încă. Guvernatorul, citat de agenţia de presă Anatolia, nu a furnizat informaţii despre cauza exploziei, însă presa înclină către ipoteza producerii unui accident într-un magazin unde erau depozitate produse cosmetice inflamabile. Potrivit agenţiei Anatolia, doi dintre răniţi se află în stare gravă, iar o persoană ar fi putut fi ucisă în parfumeria unde pompierii şi forţele de intervenţie nu au putut încă pătrunde. Potrivit imaginilor, geamurile unor clădiri din apropiere au fost sparte şi cel puţin o maşină a fost grav avariată.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.