Un centru de colectare a impozitelor din Letonia a fost avariat ieri de un dispozitiv exploziv care nu a provocat însă victime, a anunţat poliţia acestei ţări grav afectate de criza financiară mondială, relatează AFP.

Dispozitivul a fost amplasat în faţa centrului fiscal din cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării, Daugavpils, şi a explodat la ora locală 03.15 (03.15 ora României), a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale, Ieva Reksna. "Pentru moment credem că explozia are legătură cu activitatea Serviciului naţional de impozite, fie că este vorba despre un act de vandalism, fie de o răzbunare personală", a subliniat ea. Letonia, ţară baltică având 2,3 milioane de locuitori, a intrat în UE în 2004. După ce a cunoscut în ultimii ani rate de creştere de două cifre, cele mai ridicate din cadrul UE, această fostă republică sovietică este una dintre ţările cel mai grav afectate de criză. Manifestaţii violente au izbucnit în această iarnă în centrul capitalei Riga, după introducerea unor măsuri de austeritate, între care importante reduceri salariale ale funcţionarilor publici.