Serviciile de intervenţie din New York au declanşat, duminică dimineaţă, un amplu exerciţiu de alertă teroristă la Ground Zero, în zona unde s-au aflat turnurile gemene distruse în atentatele din 11 septembrie 2001, relatează AFP.

Zeci de maşini de pompieri s-au îndreptat către Ground Zero, în timp ce zeci de membri ai echipelor de intervenţie se aflau la intrarea în tunelul care face legătura între Manhattan şi New Jersey. Exerciţiul, la care au participat 800 de poliţişti şi pompieri, a simulat consecinţele exploziei simultane a două bombe într-un tren de pe linia PATH, care pleacă din zonă. Operaţiunea s-a desfăşurat sub râul Hudson, la jumătatea distanţei dintre Manhattan şi New Jersey. Întreaga zonă a fost blocată, iar locuitorii au fost anunţaţi cu mai multe zile înainte de aplicaţie. Conform scenariului exericţiului, mai multe "bombe" false au explodat la ora locală 8.01 (15.01, ora României), iar după un sfert de oră pompierii echipaţi cu măşti de oxigen au început să pătrundă în staţia situată în subteran. Tunelul a fost umplut cu fum, pentru a simula condiţiile reale. Trenul blocat în staţie ar trebui să transporte, conform scenariului, circa 700 de persoane, însă duminică dimineaţă la bordul acestuia se aflau cel mult 150 de pasageri.