O aparentă eroare a unui program iPad folosit de către piloţi pentru a naviga a condus la amânarea, marţi seara, a mai multor zboruri în Statele Unite ale comapniei americane American Airlines.

Compania a confirmat problema în noaptea de marţi spre miercuri, precizând că este vorba despre o eroare la harta digitală folosită de piloţi în cockpit. "Unele zboruri s-au confruntat cu o problemă la o aplicaţie iPad folosită de piloţi", a anunţat American Airlines într-un comunicat. "În unele cazuri, avioanele au fost nevoite să se întoarcă la poartă şi să acceseze o conexiune WiFi pentru a rezolva problema", a adăugat compania. "Peste 24 de zboruri" au fost afectate, a declarat Andrea Huguely, o purtătoare de cuvânt American Airlines.

Compania şi-a cerut scuze pasagerilor şi a anunţat că depunea eforturi să-i ducă la destinaţie cât mai rapid posibil. Era neclar care aplicaţie iPad s-a defectat sau dacă vina aparţine American Airlines ori Apple, potrivit CNN Money. American Airlines a fost prima companie care a introdus, în 2013, iPaduri pe care piloţii le folosesc pentru planuri de zbor şi navigaţie. Planurile sunt actualizate permanent şi înlocuiesc manuale tipărite pe hârtie - cântărind aproximativ 16 kilograme potrivit The Guardian - pe care piloţii sunt obligaţi să le care la bord.