Mai multe persoane au fost rănite, ieri, în urma prăbuşirii unui elicopter american aparţinând Forţei NATO din Afganistan (ISAF), iar poliţia locală şi talibanii au anunţat că aparatul a fost doborât de insurgenţi. Un purtător de cuvânt al NATO a declarat că persoanele aflate la bordul elicopterului au suferit numai răni uşoare. ISAF nu a precizat nici locul unde s-a prăbuşit aparatul, nici cauzele incidentului sau naţionalitatea victimelor, afirmând numai că incidentul a avut loc în estul Afganistanului, în apropierea graniţei cu Pakistanul. Poliţia afgană a anunţat că aparatul s-a prăbuşit în districtul Manogai din provincia Kunar, unul dintre fiefurile talibanilor, fiind vizat de tiruri ale insurgenţilor, urmate de o confruntare.