O lecţie cât se poate de importantă pentru români este că de-a lungul timpului regionalizarea în forma statelor medievale a constituit factorul principal al menţinerii românilor sub dominaţia imperiilor vecine. Domnitorii sau voievozii se aruncau în lupte ori de câte ori pretenţiile imperiilor înconjurătoare deveneau din ce în ce mai absurde. Cu toate acestea, fragmentarea românilor a dus la legitimarea mai mult compromisuri.

Unificarea politică a teritorilor locuite de români s-a constituit în programe politice mai concludente abia în secolul al XIX-lea după câteva aventuri răzleţe. Eforturile mai multor generaţii de români, desfăşurarea unei diplomaţii eficiente au dus într-un final la constituirea României Mari. Aceste acţiuni care au durat mai bine de o sută de ani au fost urmate de o perioadă de degringoladă. Odată ce acest scop al unificării tuturor românilor a fost atins, a venit şi o pierdere a direcţiei datorate lipsei unui program pe termen lung care să pună ţara pe un drum nou şi sigur. Pe toată durata unificării naţiunii şi teritorilor româneşti într-un singur stat au apărut programe de dezmembrare, dar au existat şi momente de şansă, care au izbândit. În Evul Mediu diverse voci ilustre ale Ţărilor Române au subliniat unitatea românilor din Transilvania, Ţara Românească şi Moldova, însă, în momentul în care s-a înfăptuit unificarea, au apărut diverse teorii emanate din tot la fel de diverse capitale europene, care nu s-au dat în lături de a sublinia foarte drastic „diferenţele" dintre români, fără, bineînţeles, a se uita în propria ogradă, unde în multe cazuri numai unitate etnică nu există. Toate acestea ascundeau interese politice, care au fost îmbrăcate sub forma unor "lucrări ştiinţifice", care, la rândul lor, s-au transformat într-o bază pentru tot felul de politici care s-au abătut asupra României. Astfel, aşa a ajuns ţara noastră să fie numită chiar de curând de un roş-estic bolşevic ca fiind ultimul imperiu din Europa. Această etichetă există încă din anul 1921 de pe vremea Kominternului. S-a ajuns să se construiască diferite identităţi separate de cea românească, deşi limba româna este una dintre cele mai unitare limbi de pe continentul european. Toate acestea servesc unor interese politice, care se hrănesc din teorii pseudoştiinţifice. Pentru Transilvania se invoca o "epocă de aur" habsburgică, unde românii beneficiau de drepturi minime, iar deznaţionalizarea era ridicată la rangul de politică de stat. Se ştie prea bine cine marşează pe astfel de idei. În perioada prezentă, proiectele politice ale anilor de după revoluţie au fost atinse - integrarea în NATO şi aderarea la Uniunea Europenă. România se găseşte în prezent într-o situaţie similară cu cea din perioada interbelică. Are tot viitorul în faţă, dar parcă e prea nesigură pentru a călca pe calea cea dreaptă. Drumul României irită multă lume. De aici şi numeroasele agresiuni la adresa ţării. E timpul să se bazeze pe propriile sale forţe şi să apară un proiect care să prevadă imperativ menţinerea statului românesc.