Extremiştii islamici au incendiat două şcoli mixte, în cursul nopţii de luni spre marţi, în apropiere de Kabul, au anunţat surse din poliţia afgană, citate de AFP.
Şcolile atacate se află în apropierea oraşului Logar, la 50 de kilometri sud de capitala afgană. Poliţia acuză "inamicii Afganistanului", aşa cum îi numesc pe talibani, pentru cele întâmplate. În primul caz, atacatorii l-au bătut pe directorul şcolii şi l-au legat, înainte de a incendia imbolilul care avea opt săli de clasă, a declarat Abdul Majeed Latifi, unul dintre şefii poliţiei locale. Acoperişul clădirii s-a prăbuşit. Aproape în acelaşi timp, o altă şcoală a fost incendiată, nu foarte departe de locul primului incident. Poliţia şi localnicii au putut stinge la timp focul, care a afectat doar o singură sală de clasă şi biroul directorul . Şcolile şi profesorii afgani sunt ţinte frecvente pentru talibani, care întreţin o insurgenţă sângeroasă după ce au fost înlăturaţi de la putere în 2001 de coaliţia armată formată de Statele Unite. Violenţele s-au intensificat considerabil în ultimii doi ani în pofida prezenţei a aproape 70.000 de soldaţi ai forţelor internaţionale, NATO şi SUA. Potrivit cifrelor difuzate de Ministerul afgan al Educaţiei, în 2007, 220 de elevi şi profesori au fost ucişi în confruntările violente. Raportul UNICEF arată că 236 de şcoli au fost atacate anul trecut şi alte 23 de la începutul acestui an. Duminică seară, insurgenţii talibani, care au interzis accesul fetelor în şcoli, în perioada în care s-au aflat la putere 1996 şi 2001, au răpit directorul unei şcoli din Ghazni şi doi profesori. Răpirea a fost revendicată marţi de principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahed.