Dosarul nuclear iranian revine
Recent preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a făcut un anunţ potrivit căruia Iranul ar deţine 3000 de centrifuge funcţionale. Acest anunţ a generat temeri la Washington, presupunându-se că, în aceste condiţii, Israelul ar putea înteţi pregătirile de atacare a instalaţiilor nucleare iraniene. De asemenea, potrivit unor oficiali israelieni, SUA şi Israelul ar trebui să să gândească în mod serios la aplicarea unor măsuri radicale, în timp ce guvernul israelian cere tot mai vehement înlăturarea lui Mohamed El Baradei de la conducerea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).
Deocamdată, Statele Unite se arată reticente cu privire la o eventuală ofensivă împotriva Iranului, dar Washingtonul a precizat că în cazul Israelului lucrurile au o natură cu totul diferită. Astfel, Israelul ar putea recurge la acţiuni atunci când Teheranul va ajunge efectiv la un număr de 3000 de centrifuge funcţionale, însă Statele Unite intenţionează să aştepte ceva mai mult pentru a vedea exact planurile regimului iranian.
Experţii de la Pentagon sunt de părere că un număr de 3000 de centrifuge funcţionale ar putea produce suficient uraniu îmbogăţit pentru a fabrica bomba atomică în mai puţin de un an.
Ministrul israelian al Apărării a replicat că ţara sa nu va tolera niciodată un Iran înarmat cu arme nucleare şi a avertizat că negocierile nu au încetat şi nu vor opri niciodată rachetele, şi că, în condiţiile în care comunitatea internaţională va decide să nu facă nimic în privinţa programului nuclear iranian, Israelul va lua toate măsurile necesare pentru a-şi asigura siguranţa naţională, chiar dacă acest lucru presupune o acţiune militară unilaterală doar din partea Ierusalimului.
Teheranul, la rândul său, a anunţat că nu se va opri aici, propunându-şi să atingă un număr de 54 000 de centrifuge funcţionale la centrala de la Netanz, situaţie care i-ar permite să producă uraniu îmbogăţit la scară industrială.
Un raport al serviciilor secrete israeliene prevede că posibilităţile capacitare ale Iranului de a produce bomba atomică au fost devansate de la 2010-2012 la 2008-2009, concluzie la care au ajuns, de altfel, şi serviciile secrete americane.
Aceste lucruri au dus la criticiile dure formulate de Israel la adresa AIEA, care este acuzată că a gresit flagrant în ceea ce priveşte aprecierea corectă a programului nuclear iranian de către organizaţia cu sediul la Viena, motiv pentru care înlăturarea lui El Baradei a devenit un punct important pe agenda israeliană în aceste zile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.