Un poliţist şi un bărbat înarmat au fost ucişi, în timp ce alţi doi poliţişti au fost răniţi, ieri dimineaţă, la Moscova în cadrul unui schimb de focuri cu doi bărbaţi originari din regiunea instabilă a Caucazului de Nord. Schimbul de focuri a avut loc în timp ce o patrulă nocturnă de poliţie a oprit doi bărbaţi aflaţi la bordul unei maşini pentru a le verifica identitatea, în sud-estul capitalei ruse, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Moscova, Anatoli Lastoveţki. Primul a reuşit să scape, în timp ce al doilea "a luat o armă şi a început să tragă fără să spună un cuvânt", a declarat purtătorul de cuvânt.