Doi morţi, în urma ploilor torenţiale din Marea Britanie
Ploile torenţiale şi rafalele de vânt puternice care s-au înregistrat în Marea Britanie au provocat moartea a două persoane, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.
O fată de cinci ani s-a înecat după ce a fost luată de apele râului Neet, în apropiere de localitatea Bude, de pe coasta North Cornwall. Echipele de intervenţie au scos fata din apele râului două ore mai târziu şi au transportat-o cu avionul la un spital din Plymouth, dar nu a putut fi resuscitată. Autorităţile cred că fetiţa, al cărei nume nu a fost dat publicităţii, locuieşte în zona Holsworthy, din Devon.
Un purtător de cuvânt al Agenţiei de Mediu a precizat că zona din afara localităţii Stratton, unde se întâlnesc râurile Neet şi Stratt, este în alertă de inundaţii. Zona de sud-vest a fost printre regiunile cel mai afectate de inundaţii, întrucât cantitatea de apă normală pentru două săptămâni a căzut în 24 de ore, în anumite regiuni. Agenţia de Mediu a emis cinci avertismente de inundaţii în localităţile Devon şi Cornwall.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.