Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat ieri, înaintea summitului UE-Rusia care se desfăşoară la Nisa, că Uniunea Europeană şi Rusia au nevoie de "relaţii cât se poate de strânse" în domeniul economic, în contextul crizei financiare, relatează AFP.

"Interesul nostru este să avem relaţii cât mai strânse posibil", a declarat preşedintele rus într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro. "Avem nevoie de investiţii reciproce. Europa este cel mai mare consumator de energie rusă, suntem mari cumpărători de tehnologie şi produse europene", a adăugat acesta. Dmitri Medvedev întâlneşte azi la Nisa cu omologul său francez, Nicolas Sarkozy, preşedintele în exerciţiu al UE, şi cu Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, cu prilejul summitului UE-Rusia. Reuniunea este consacrată revenirii la normal a relaţiilor euro-ruse, prin reluarea în viitor a negocierilor în vederea unui parteneriat consolidat. Suspendarea negocierilor legate de acest parteneriat a fost singura măsură luată de UE pentru a-şi exprima dezaprobarea faţă de operaţiunile militare ruse din Georgia. Liderul rus a precizat totodată că UE şi Rusia sunt de acord cu privire la reacţiile la criza financiară, urmând să participe mâine la summitul G20 de la Washington, referitor la reforma sistemului financiar mondial.