Discuţii ruso-americane într-un spirit pozitiv
Secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, s-a întâlnit, ieri, la Moscova, cu reprezentanţii opoziţiei şi ai societăţii civile, în încercarea de a deschide dialogul politic în Rusia, relatează Reuters.
"Sunt în mare măsură în asentimentul dumneavoastră în ceea ce priveşte situaţia politică de aici. Statele Unite pot stimula crearea unui sistem politic mai deschis", le-a spus Rice participanţilor. Printre invitaţi s-au numărat lideri ai opoziţiei, slab reprezentaţi în Parlament. De asemenea, a fost prezent şi Robert Gates, secretarul american al Apărării. Rice a criticat de mai multe ori concentrarea puterii sub controlul Kremlinului şi modul în care preşedintele Vladimir Putin se raportează la libertăţile democratice. Vladimir Putin este cel mai popular politician din Rusia, fiind creditat de către sondajele de opinie la peste 70 la sută. Întrebată dacă liderii ruşi vor fi nemulţumiţi de întâlnirile sale cu reprezentanţii societăţii civile, Rice a răspuns: "Cred că este de aşteptat". Printre persoanele invitate la sediul ambasadei americane a fost şi Grigori Iavlinski, liderul formaţiunii politice Iabloko, precum şi Vladimir Rizhkov, un politician independent care a pierdut locul în Duma de Stat. Au lipsit fostul premier Mihail Kasianov şi fostul campion la şah Garry Kasparov.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.