Din nou tensiuni între Georgia şi Rusia
Înainte de începerea manevrelor militare ale NATO în Caucaz, tensiunile dintre Georgia şi Rusia s-au înteţit din nou. Autorităţile de la Tbilisi au acuzat Moscova că ar fi coordonat şi finanţat o lovitură militară pe teritoriul georgian care să ducă la înlăturarea preşedintelui Saakaşvili. Mai mult, oficialii de la Tbilisi acuză Rusia că ar încerca, prin intermediul serviciilor sale secrete, să perturbeze manevrele militare ale NATO în Georgia.
La baza militară de la Muhrovani a fost decretată starea de alertă şi, încă de acum două zile, se încerca, prin negocieri, să se instaureze ordinea în cadrul bazei. Ministrul de Interne georgian a precizat că organizatorii complotului intenţionau să destabilizeze statul georgian şi să-l asasineze pe preşedintele Saakaşvili. Se pare că liderul complotului, care este un fost şef al forţelor speciale georgiene, a reuşit să scape şi la ora aceasta se află în libertate. Există informaţii potrivit cărora autorităţile ar fi avut date despre potenţiala lovitură de stat încă de acum două luni şi despre faptul că puciştii sunt finanţaţi de Moscova. Pentru a-şi susţine declaraţiile, ministrul georgian a prezentat mai multe înregistrări video în care apar indivizi în uniforme militare care ar discuta planul complotului şi al unei eventuale anihilări fizice a unor înalţi responsabili georgieni şi se face apel la decapitarea puterii de la Tbilisi şi alipirea Georgiei la Rusia. Înregistrarea este însă contestată de mai multe voci ca nefiind autentică. La rândul ei, Rusia, prin vocea ambasadorului rus la NATO, a catalogat acuzaţiile privind implicarea sa în evenimentele din Georgia ca fiind absurde.
Aceste incidente au avut loc cu o zi înaintea manevrelor militare pe care Alinaţa Nord-Atlantică le va inţia în Georgia, manevre pe care Moscova le-a denunţat prin vocea preşedintelui Dmitri Medvedev. La exerciţiile militare ale NATO participă aproximativ o mie de soldaţi din mai multe state membre ale alianţei şi se desfăşoară la o bază militară de lângă capitala Tbilisi, la doar 70 de kilometri de cele mai apropiate poziţii ale ruşilor din provincia separatistă Osetia de Sud. Ca urmare, ministrul rus de Externe, Seghei Lavrov, a anunţat că nu va participa la Consiliul Rusia-NATO ce urmează să aibă loc la sfârşitul acestei luni. Un alt motiv de iritare al Rusiei la adresa NATO îl constituie şi expulzarea de către Alianţă a doi diplomaţi ruşi de la Bruxelles.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.