Demonstraţie a liceenilor şi studenţilor la Atena
Peste 5.000 de studenţi, liceeni şi militanţi de stânga s-au adunat, ieri după-amiază, în centrul Atenei, pentru a protesta faţă de moartea unui adolescent, ucis de poliţie într-un incident petrecut la 6 decembrie, relatează AFP. Un grup de tineri a încercat să forţeze cordonul de poliţie din faţa Parlamentului elen, iar forţele de ordine au ripostat folosind gaze lacrimogene.
Un prim grup de manifestanţi s-a adunat în Piaţa Omonia, în centrul oraşului, la apelul partidului comunist KKE, înainte de a se îndrepta în linişte către Parlament, aflat într-o zonă unde au loc demonstraţii zilnice ale tinerilor, după moartea lui Alexis Grioropoulos. Un alt grup s-a adunat în faţa Universităţii din Atena, la apelul sindicatelor profesorilor, uniunilor liceenilor şi studenţilor şi al organizaţiilor de stânga. Manifestanţii purtau pancarte pe care scrie "Doliul nu este suficient, lupta continuă", "Vinovaţii trebuie pedepsiţi exemplar" sau "Statul asasin". Centrul Atenei a fost blocat pentru desfăşurarea manifestaţiilor. La un moment dat, tinerii au răspuns acţiunilor poliţiştilor, aruncând cu portocale în aceştia. La o distanţă de numai câteva sute de metri, grupuri formate din câteva zeci de tineri au dat foc unei maşini şi mai multor pubele în faţa Universităţii din Atena, punctul de întâlnire al demonstranţilor. Poliţia a utilizat cantităţi mari de gaze lacrimogene, aerul devenind irespirabil în centrul Atenei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.