Trei persoane au murit săptămâna trecută în Hong Kong din cauza gripei cu virus A/H1N1, ridicând numărul deceselor la 17, în decurs de o lună, au anunţat, ieri, autorităţile din teritoriu, citate de AFP. Cele trei persoane decedate săptămâna trecută aveau 64, 71 şi respectiv 83 de ani, au precizat autorităţile. Autorităţile sanitare şi-au intensificat măsurile de supraveghere de la sfârşitul lunii trecute, pentru a preveni o epidemie de proporţii în acest mic teritoriu cu o populaţie de şapte milioane de locuitori. Ultima epidemie de gripă porcină de la Hong Kong a fost înregistrată în 2009 şi a provocat moartea a 80 de persoane.