De la totalitarismul liber consimţit la democraţia impusă cu forţa
Război şi pace
Teroarea că, poate, mâine, nu vor mai fi în viaţă. Explozii, la tot pasul. Praf de puşcă, amestecat cu colbul de pe străzi. Moarte şi sânge. Mult sânge? Este o realitate pe care o trăiesc, zi de zi, câţiva români, membrii unei organizaţii non-guvernamentale, care au ales nesiguranţa Iraqului liniştii de acasă. Totul, în numele construirii păcii, un ideal care pare tot mai greu de atins?
Jurnal de front
Doi dintre membrii Institutului Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păcii (PATRIR) se află în Irak, în cadrul unui proiect (People in need) care doreşte să contribuie la reconstrucţia societăţii civile irakiene. Alături de românii care ?luptă?, în Iraq, Ina Curic şi Sabin Mureşan, care au o experienţă consistentă în sectorul neguvernamental din România, trăiesc în miezul evenimentelor alături de alţi câţiva tineri din Cehia şi Slovacia. De acolo, Ina şi Sabin ne vorbesc despre realităţile iraqiene aşa cum numai un participant direct o poate face: rece, la obiect, fără înflorituri demne să cucerească un public avid de senzaţional... Desigur, există o doză de subiectivism, pentru că oricine trăieşte o emoţie puternică este subiectiv, până la urmă, nu-i aşa ?
?Violenţele au izbucnit puternic în Fallujah, în momentul în care patru contractori americani au fost omorâţi, în public, de către insurgenţi, iar cinci soldaţi ai coaliţiei, aflaţi într-un vehicul, au murit, deoarece maşina în care se aflau a explodat, ca urmare a trecerii peste o bombă?. Aşa îşi încep tinerii români minijurnalul de ?front?, pe care se arată decişi să-l scrie până la data încheierii misiunii lor acolo: 15 iunie. În zilele următoare acestui incident, tensiunile au degenerat: s-au declanşat ample mişcări de protest, legate de interzicerea temporară a unui ziar aparţinând susţinătorilor lui Al Sadr şi arestarea secretarului lui Moqtada Al Sadr de către autoritatea provizorie din Bagdad. Violenţe şi numeroase victime. În aceste condiţii, majoritatea membrilor organizaţiilor internaţionale dar şi mulţi cetăţeni străini aflaţi în regiunile instabile fie au plecat din ţară, fie au evacuat birourile şi reşedinţele, adăpostindu-se în bazele militare ale Coaliţiei sau în casele unor localnici. Nimeni nu poate prevedea cursul evenimentelor, sunt speranţe şi semne că violenţele ar putea înceta, dar şi semnale că vor fi escaladate în următoarele câteva zile...
Ignorare sau dezinteres pentru cultura locală?
Politica guvernului american nu pare să-şi fi atins scopul în Iraq. Şi asta pentru că, aşa cum observă cei doi români, există anumite probleme care îi nemulţumesc pe localnici la modul cel mai serios: lipsa locurilor de muncă, securitatea precară, nivelul de trai foarte scăzut, reconstrucţia anevoioasă, ignorarea nevoilor de bază ale localnicilor. Apoi, este ignorată, de către forţele de ocupaţie, influenţa liderilor unor grupuri religioase precum Al Sadr, Al Sistani sau Al Hakim. Moqtada Al Sadr este membru al unei familii renumite şi respectate în Irak pentru opoziţia vizavi de regimul lui Saddam. Mai mult, Al Sadr incită la violenţă împotriva forţelor de ocupaţie. ?Observăm o oarecare indolenţă cu care forţele de ocupaţie îşi derulează misiunea şi lipsa de înţelegere a culturii locale şi a specificului irakian. Disponibilitatea spre dialog este redusă la minimum, în special în cazul grupurilor considerate extremiste sau minoritare?, mai spun tinerii. O altă coordonată ignorată de armatele de ocupaţie: Ajaf şi Karbala sunt considerate oraşe sfinte de către şhiiţi, asemenea oraşelor Mecca şi Medina (în Arabia Saudită) pentru comunitatea musulmană Sunna. Credincioşii şhiiţi nu acceptă ocupaţia primelor două localităţi, la fel cum musulmanii nu acceptă prezenţa rupelor americane pe teritoriul Arabiei Saudite. În altă ordine de idei, localnicii nu pot trece cu vederea interesele economice şi politice ale Coaliţiei în Irak, în special în domeniile industriei petrolului, construcţiilor, a armamentului şi a securităţii: controlul străin asupra petrolului irakian şi a banilor proveniţi din vânzarea acestuia este privit ca inadmisibil de iraqieni.
?Am vrea ca totul să se sfârşească??
Privit din exterior, conflictul pare simplu: forţele coaliţiei încearcă să impună un mod de viaţă, neacceptat, însă, de majoritatea localnicilor. ?În realitate, nu e tocmai aşa: cea mai mare parte a irakienilor, fie ei shi?a, sunna sau kurzi, sunt sătui de anii de violenţă, războaie şi sancţiuni economice care le-au distrus vieţile şi comunităţile. De cele mai multe ori, se tem atât de militarii coaliţiei, cât şi de membrii grupurilor insurgente, nedorind implicarea în incidentele violente ce nu par să se mai sfârşească, ci doar posibilitatea de a trăi în linişte. Vor doar pace pentru a-şi reconstrui şcolile, spitalele, oraşele, satele şi cel mai important, oamenii. Nu am întâlnit încă irakieni care să accepte ocupaţia şi, cu toate acestea, sentimentele celor mai mulţi nu sunt exprimate prin acte violente, ci prin frustrare, dezamăgire şi speranţa că lucrurile se vor schimba şi în bine. Cei mai mulţi sunt derutaţi şi dezamăgiţi pentru că sunt prinşi într-o situaţie pe care nu o pot controla sau transforma. Mulţi dintre ei ar părăsi ţara, dacă ar avea această posibilitate?, mai scriu cei doi români.
?Ce se întâmplă acum e o furtună într-o cană cu ceai. Noi, majoritatea irakienilor, ne-am săturat de războaie şi vrem pace!? Cuvinte simple, rostite de Sameer K., un profesor universitar care exprimă, cum nu se poate mai bine, idealul de pace al unei zone şi, de ce nu, al întregii lumi?



Comentarii
Nu există nici un comentariu.