Cutremur în California
Un seism cu magnitudinea 5,7 a afectat sudul Californiei, la frontiera cu Mexicul, luni seară, fiind resimţit până la Los Angeles. Cutremurul s-a produs la ora locală 21.26, la opt kilometri sud-est de Ocotillo, o localitate deşertică situată la aproximativ 200 de kilometri de Los Angeles, potrivit USGS. Seismul a fost urmat de aproximativ zece replici. Nu au fost semnalate victime sau pagube imediat, dar seismul a fost resimţit în toată regiunea, până la Los Angeles, unde mai multe imobile s-au clătinat. Un stadion din San Diego, unde se desfăşura un meci de baseball, s-a clătinat de asemenea din cauza cutremurului, potrivit presei locale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.