Coreea de Sud: Manevrele militare se înmulţesc
Coreea de Sud va efectua săptămâna viitoare manevre militare navale în aproximativ 20 de locuri diferite, dintre care niciunul nu este aproape de frontiera maritimă cu vecinul său din Nord, a anunţat ieri armata sud-coreeană. Manevre cu muniţie de război vor avea loc în perioada 27-31 decembrie în 23 de locuri diferite, în apropiere de trei coaste ale peninsulei coreene, a anunţat Statul Major, dar niciunul dintre exerciţii nu se va desfăşura în apropierea frontierei maritime navale cu Coreea de Nord, în Marea Galbenă. Phenianul contestă frontiera maritimă, denumită Linia de limită nord (NLL), decisă de Naţiunile Unite după războiul Coreei (1950-1953). Zona din apropierea Liniei de limită nord a fost teatrul mai multor bătălii navale, în 1999, 2002 şi noiembrie 2009.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.