Coreea de Nord a efectuat ieri "cu succes" un test nuclear subteran, a anunţat presa oficială a regimului, care ameninţase de mai multe ori că va efectua un test atomic în reacţie la condamnarea de către ONU a tirului său de rachetă recent, relatează AFP. Testul nuclear efectuat ieri de Coreea de Nord a avut loc "la mai puţin de 2 km" de situl în care Phenianul a realizat un prim test în octombrie 2006, informează Organizaţia Tratatului împotriva Testelor Nucleare (CTBTO).

Coreea de Nord "a desfăşurat cu succes la 25 mai un nou test nuclear subteran în cadrul măsurilor destinate întăririi capacităţilor sale de disuasiune nucleară (...)", a anunţat agenţia nord-coreană KCNA transmis Seulului. Potrivit KCNA, acest test este mai puternic decât primul, pe care l-a efectuat în octombrie 2006 şi care a provocat o criză internaţională. "Testul va contribui la garantarea suveranităţii noastre, a socialismului, păcii şi securităţii în peninsula coreeană şi în regiune", adaugă agenţia, care nu oferă detalii asupra locului exact al desfăşurării testului. Un seism de magnitudine 4,7 a fost detectat în Coreea de Nord, la 375 de kilometri nord-est de Phenian şi o adâncime de numai zece kilometri, a informat anterior Institutul american de studii geologice (USGS). Testul a avut loc în oraşul nord-coreean Kilju, din nordul ţării, unde regimul de la Phenian a efectuat primul său test atomic, în octombrie 2006. Coreea de Nord a efectuat ieri şi tiruri de rachete cu rază scurtă de acţiune, conform agenţiei de presă sud-coreene Yonhap. Armata nord-coreeană a efectuat un tir de rachetă sol-aer cu raza de 130 de kilometri, de la baza din Musudan-ri, înainte de a efectua încă două tiruri de rachete cu rază scurtă de acţiune de la aceeaşi bază, conform surselor citate de agenţia sud-coreeană. Ieri seară urma să aibă loc o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, în urma testului nuclear efectuat de Coreea de Nord, la convocarea Japoniei.