Conferinţă internaţională privind viitorul Afganistanului
Iranul este dispus să participe la reconstrucţia Afganistanului, a declarat, ieri, la Haga, ministrul adjunct al Afacerilor Externe iranian, Mohammad Mehdi Akhoundzadeh, la conferinţa internaţională privind viitorul Afganistanului.
"Salutând propunerile de cooperare făcute de ţările contribuitoare în Afganistan, Republica Islamică a Iranului este dispusă să participe la proiecte destinate combaterii traficului de droguri şi la proiecte de dezvoltare şi reconstrucţie în Afganistan", a declarat Akhoundzadeh, potrivit unei copii a discursului său, distribuite în avans de un diplomat iranian. Fără a nominaliza Statele Unite, reprezentantul Teheranului a solicitat plecarea trupelor străine din această ţară, criticând decizia preşedintelui american Barack Obama de a trimite trupe suplimentare în Afganistan. "Prezenţa de forţe străine nu a ameliorat lucrurile în ţară şi se pare că o creştere a trupelor se va arăta şi ea ineficientă", a declarat el, făcând apel la o "afganizare" a forţelor în teritoriu. "Cheltuielile militare trebuie să fie redirecţionate către instruirea poliţiei şi armatei afgane şi procesul de reconstrucţie al Guvernului trebuie să fie bazat pe afganizare", a spus el, subliniind importanţa alegerilor prezidenţiale prevăzute pentru august în această ţară.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.