Nicio altă întâlnire internaţională n-a trezit atâta patimă şi entuziasm. În conferinţa de la Copenhaga se puneau toate speranţele, iar decepţia este imensă: ruptura revoluţionară în materie de climă aşteaptă sfârşitul anului 2010 şi următoarea conferinţă din Ciudad de Mexico, nota ieri AFP.

Scenă de teatru pentru ONG-uri, parada "Verzilor", de la Al Gore la Wangari Maahtai, întâlnire altermondialistă: timp de două săptămâni, din 7 până în 18 decembrie, Copenhaga a fost locul "unde trebuia să fii" - peste 120 de şefi de stat şi de guvern urmau să semneze un acord determinant pentru viitorul omenirii. La capătul celor două săptămâni de negocieri haotice, dar foarte agitate, cu delegaţii venite din 193 ţări, s-a instalat amărăciunea. Dezamăgirea este că rezultatul e departe de criteriile de reuşită pe care le stabiliseră de multe luni oficialii Convenţiei. Acordul de la Copenhaga nu răspunde nici obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră ale ţărilor industrializate (scădere cu 20-40% în 2020 faţă de 1990), nici obiectivelor pe termen lung ale ansamblului planetei (scădere de 50% până în 2050). El omite mai ales să stabilească un calendar până la încheierea unui tratat constrângător, care ar trebui să fie pus la punct până la sfârşitul anului 2010, pentru că este evidentă imposibilitatea de a realiza Protocolul de la Copenhaga. Meritul său este că există şi că s-a ajuns la el la capătul unui proces de negociere purtat cu hotărâre de preşedinţia daneză, decisă să meargă până la capăt, cu riscul de a adopta poziţii pro-americane - pentru a se asigura de revenirea Statelor Unite în jocul climatic - şi de a forţa uneori regulile multilateralismului. Diplomaţia în domeniul climei continuă, ochii fiind deja aţintiţi pe următoarea mare conferinţă, din Ciudad de Merxico, la sfârşitul lunii noiembrie 2010.