Ex-premierul britanic Tony Blair, care avea cele mai multe şanse de a deveni primul preşedinte al Uniunii Europene, pare, în prezent, ieşit din cărţi. Şansele sale de a fi numit lider al UE scad pe zi ce trece, datorită mai ales unui acord secret încheiat între premierul britanic în exerciţiu Gordon Brown cu Parisul şi Berlinul, acord potrivit căruia acestea nu vor susţine un candidat neagreat de oricare dintre părţi, iar Berlinul nu îl agreează pe Blair.

Mai mult, Nicholas Sarkozy, care iniţial părea a fi un susţinător al lui Blair, şi-a schimbat poziţia cu 180 de grade. Un motiv pentru care Blair nu va fi primul preşedinte al Uniunii Europene din istorie este politica externă şi economică a Londrei în cadrul UE, precum şi numărul mare al euroscepticilor din Regatul Unit. Această întorsătură a evenimentelor a făcut să apară mai multe variante pentru ocuparea acestei importante demnităţi. Astfel, printre numele vehiculate apare cel al premierului danez Anders Fogh Rasmussen, al ex-premierului irlandez Bertie Ahern, al fostului preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski şi al şefului guvernului luxemburghez, Jean-Claude Juncker, acesta însă având şanse destul de mici. Recent, acestor nume li s-a adăugat şi cel al cancelarului german Angela Merkel, pe care fostul preşedinte francez Valery Giscard D' Estaing o consideră persoana ideală pentru ocuparea acestui post. Dacă un obstacol important în nominalizarea lui Tony Blair l-a constituit Germania, cancelarul Angela Mekel nefiind de acord cu această candidatură, surpriza a venit din partea liderului francez Nicholas Sarkozy, care aprecia că fostul premier britanic, Tony Blair, ar fi o alegere excelentă. Acum Sarkozy bate în retragere şi susţine că noul post creat trebuie să fie ocupat de un candidat dintr-o ţară care a luat parte la toate politicile Uniunii Europene. Acest lucru exclude din start Marea Britanie, care nu face parte din acordul Schengen, nu a aderat la moneda euro şi nu aplică Carta Drepturilor Fundamentale din cadrul tratatului UE. În aceeaşi situaţie se poate afla şi candidatul danez Anders Fogh Rasmussen, a cărui ţară nu s-a raliat la toate politicile Uniunii Europene. Dar există şi alte probleme cu candidaţii pentru postul de preşedinte al Uniunii Europene. Irlandezul Bertie Ahern a anunţat că va demisiona ca urmare a unor acuzaţii de corupţie. Premierul danez Fogh Rasmussen a declarat în presa daneză că nu-l interesează câtuşi de puţin postul de lider al Uniunii Europene. Premierul luxemburghez Jean Claude Juncker nu a exclus candidatura sa la şefia UE, el fiind agreat de Germania şi Franţa pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, post care i-a revenit lui Barroso după ce Juncker a refuzat oferta. Funcţia de preşedinte al Uniunii Europene este mai degrabă una onorifică, iar titularul postului nu va dispune de prerogative executive şi nici de putere decizională, atribuţiile sale rezumându-se la pregătirea şi prezidarea celor patru summit-uri ale Uniunii, precum şi la rezolvarea disputelor apărute între statele membre.