Coliziune între un tren şi un autocar în Slovacia
Douăsprezece persoane au murit sâmbătă şi alte 20 au fost rănite, în urma coliziunii dintre un tren şi un autocar turistic în centrul Slovaciei, au anunţat pompierii, citaţi de AFP. Trenul a lovit autocarul la o trecere de nivel în apropiere de Polomka Bucnik.
Un număr de 36 de persoane, turişti din oraşul Banovce-nad-Bebravou (vest), se aflau în autocar. "Morţii şi persoanele grav rănite sunt printre ocupanţii autocarului. Pasagerii trenului nu au suferit decât câteva contuzii uşoare", a declarat purtătoarea de cuvânt a căilor ferate slovace, Martina Pavlikova. Potrivit presei slovace, autocarul a rămas blocat pe calea ferată, după ce şoferul nu a reuşit să schimbe viteza. Persoanele rănite au fost transportate spre mai multe spitale din regiune, la bordul a trei elicoptere şi circa zece ambulanţe. O celulă psihologică a fost înfiinţată la Banovce-nad-Bebravou, pentru susţinerea familiilor victimelor, au anunţat autorităţile din acest oraş cu circa 17.000 de locuitori. Şoferul autocarului a fost rănit şi a fost spitalizat. Două persoane care au suferit fracturi la coloana vertebrală au fost transportate la bordul unui elicopter la un spital din localitatea Banska Bystrica. Acest accident se numără printre cele mai tragice produse în ultimii ani în Slovacia.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.