Coliziune între două trenuri, în Belgia
Circa 30 de persoane au fost rănite, dintre care două grav, în urma coliziunii dintre un tren de pasageri şi un marfar, ieri dimineaţă, în apropiere de Huy, în centrul Belgiei, a anunţat Infrabel, compania care gestionează reţeaua feroviară belgiană, citată de AFP.
"În jurul orei 06.55 (07.55 ora României), trenul Namur-Liers (Liege) a intrat in coliziune, la Hermalle-sous-Huy, cu un tren de marfă", a anunţat Infrabel, într-un comunicat. Potrivit unui bilanţ provizoriu, circa 30 de persoane au fost rănite, dintre care şase au fost transportate la spital. Restul au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Accidentul s-a produs "în momentul în care trenul de marfă efectua manevre de garare", a precizat un purtător de cuvânt al Infrabel. "Este deocamdată prea devreme pentru a stabili circumstanţele exacte ale accidentului", a adăugat el.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.