Civili ucişi într-o operaţiune în estul Afganistanului
Preşedintele afgan Hamid Karzai a anunţat că 16 civili, inclusiv femei şi copii, au fost ucişi într-o operaţiune a coaliţiei sub comandament american conduse împortiva insurgenţilor din estul ţării, relatează AFP.
"O operaţiune aeriană şi terestră a fost condusă vineri, la miezul nopţii" în districtul Mehtar Lam din provincia Laghman, la 60 de kilometri nord-est de Kabul, în apropiere de valea Saroubi, şi a provocat "moartea a 16 civili, printre care două femei şi trei copii", a precizat preşedinţia într-un comunicat. Ea a condamnat aceste pierderi în rândul civililor, afirmând că astfel de episoade "slăbesc autoritatea Guvernului şi consolidează teroriştii". Coaliţia anunţase sâmbătă că "15 insurgenţi înarmaţi" au fost ucişi în această operaţiune care viza un lider taliban.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.