Un număr de 21 de poliţişti au fost uşor răniţi şi opt persoane au fost arestate în timpul unor ciocniri între tineri şi forţele de ordine la periferia de vest a capitalei franceze, în cadrul unei posibile ambuscade organizate, au anunţat surse din cadrul poliţiei, citate de AFP.

Incidentele, petrecute într-un cartier din Mureaux, au început la scurt timp după ora 20.00 (21.00 ora Românie), când poliţia a fost chemată în legătură cu incendierea unei maşini. Circa 100 de tineri au atacat apoi poliţiştii, dintre care 21 au fost uşor răniţi. Calmul a revenit în jurul orei locale 22.30 (23.30 ora României). Un minor în vârstă de aproximativ 14 ani a fost arestat, în timp ce alte şapte persoane au fost eliberate. Având în vedere că au fost găsite aproximativ 40 de cocteiluri Molotov la locul incidentului, este luată în considerarea ipoteza unei ambuscade organizate împotriva poliţiei. Poliţia apreciază că aceste incidente au putea avea legătură cu decesul unui tânăr originar din Mureaux, la 8 martie, ucis de poliţie "în situaţie de legitimă apărare". Ministrul de Interne Michele Alliot-Marie a anunţat că "securitatea va fi consolidată în cartierele vizate pentru a răspunde cu cea mai mare fermitate unor acţiuni similare".