Cinci morţi într-un atac armat în California
Cel puţin cinci persoane au fost ucise, iar alte două persoane au fost grav rănite în timpul unui atac urmat de o sinucidere, petrecut în nordul Californiei, anunţă ieri presa locală citată de AFP.
Drama a avut loc duminică seara într-o casă dintr-un cartier bogat din Santa Clara, situat în apropiere de San Francisco. Un purtător de cuvânt al poliţiei din Santa Clara, Phil Cooke, a declarat pentru cotidianul San Francisco Chronicle, că poliţia a primit duminică seara un apel telefonic în jurul orei 20.30 (luni, 06.30, ora României). Atunci când poliţiştii au ajuns la locul indicat, "au găsit mai multe victime ale unui atac cu arme de foc în interiorul casei", a declarat locotenentul Cooke. El a mai spus că au fost "confirmate cinci decese" şi că alte două persoane "au fost transportate la spital, cu răni potenţial mortale". Printre victime se află un adult şi mai mulţi copii. Persoanele spitalizate în stare gravă sunt un alt adult şi un bebeluş. Presupusul autor al atacului se află printre persoanele decedate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.