Tribunalul din oraşul Cita, situat în Siberia, a respins luni pentru a doua oară cererea de eliberare anticipată a fostului director general al companiei petroliere ruseşti Iukos, Mihail Hodorkovski, relatează AFP.
Judecătorul "a respins plângerea avocaţilor lui Hodorkovski şi a menţinut decizia tribunalui din Cita, care a refuzat să îl elibereze înainte de termen", a declarat Maxim Dbar, purtător de cuvânt al avocaţilor magnatului rus. Cererea de eliberare anticipată a lui Hodorkovski a fost respinsă la 22 august, el putând teoretic să beneficieze de această măsură după ce a ispăşit mai mult de jumătate din pedeapsă. Mihail Hodorkovski a fost condamnat în 2005 la opt ani de închisoare pentru fraudă fiscală.