Cel puţin 76 de morţi într-un accident feroviar
Cel puţin 76 de persoane au murit în accidentul feroviar produs în noaptea de luni spre marţi în sudul Republicii Congo, conform unui nou bilanţ anunţat de un membru al celulei de criză din Pointe Noire. Precedentul bilanţ al accidentului feroviar era de 60 de morţi. "Noul bilanţ al accidentului este de 76 de morţi. Cadavrele au fost transportate la morga din Pointe-Noire", a declarat un membru al celulei de criză. Marţi seara, Guvernul congolez anunţase că bilanţul oficial provizoriu este de "48 de morţi şi peste 400 de răniţi", precizând că acţiunile de căutare a victimelor continuă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.