Cel puţin 25 de persoane au fost ucise, în urma erupţiei de marţi seara a vulcanului Merapi, cel mai activ din Indonezia, potrivit unui nou bilanţ stabilit ieri dimineaţa de autorităţi. Între victime se află şi un bărbat care, în opinia indonezienilor, personifică vulcanul, Mbah Marijan, "gardianul spiritual" al lui Merapi, considerat un munte sacru de mulţi dintre aceştia. Marijan, în vârstă de aproximativ 80 de ani, a fost descoperit în casa sa incendiată, la aproximativ patru kilometri de crater. Au murit, de asemenea, un jurnalist şi doi salvatori indonezieni.