După summitul NATO de la Bucureşti, Ucraina nu şi-a îndeplinit obiectivul cu care a venit la Bucureşti. Pe lângă asta a reuşit să irite şi Rusia, iar acum Kievul stă cu frica la poartă, după declaraţiile lui Vladimir Putin. Oricât au încercat ucrainenii să minimalizeze vorbele lui Putin şi să facă pe vitejii, ei au destule motive de îngrijorare.

În Ucraina, etnicii ruşi constituie mai mult de o treime din întreaga populaţie a ţării. Cel puţin 17 milioane de persoane din cele 45 de milioane sunt ruşi, potrivit ultimului recensământ. Astfel există regiuni întregi populate doar de ruşi, cum ar fi Crimeea, unde etnicii ruşi reprezintă peste 90% din populaţie. Dacă stăm să analizăm, Ucraina reprezintă o unitate statală destul de complexă. În graniţele sale actuale, Ucraina a apărut în perioada sovietică, când, după cel de-al Doilea Război Mondial, a primit teritorii de la Polonia, de la Cehoslovacia şi de la România, Ucraina mai având la ora actuală unele probleme transfrontaliere nerezolvate cu ţara noastră. Cele mai imense teritorii Ucraina le-a primit de la Rusia în est şi sud, în perioada sovietică atunci când se încerca construcţia unui imperiu care nu ţinea seama de graniţele reale şi se dorea o uniformizare pe toate nivelele, pe întreg spaţiul sovietic. Astăzi, dacă se adaugă şi problema NATO, precum şi alte probleme, toate acestea ar putea conduce la inegzistenţa acestui stat în graniţele actuale. Cam acestea au fost cuvintele lui Vladimir Putin de la Bucureşti, iritat de insistenţa cu care Kievul doreşte aderarea la NATO, transformându-se astfel într-un ghimpe în coasta Rusiei. De cealaltă parte a Atlanticului, cuvintele lui Putin au fost luate în seamă, mai mulţi oficiali şi analişti politici şi militari americani catalogând ameninţările preşedintelui rus ca fiind foarte serioase, constituindu-se într-o chestiune foarte majoră pentru comunitatea europeană. Multe depind de perspectiva aderării Ucrainei la NATO, perspectivă care se anunţă a fi una destul de îndepărtată, unul dintre motivele principale fiind aceea că majoritatea ucrainenilor nu doresc ca ţara lor să adere la Alianţa Nord-Atlantică. La Bucureşti, George W. Bush a fost cel care a făcut presiuni intense pentru acordarea foii de parcurs pentru aderarea Ucrainei la NATO. În schimb, Occidentul european s-a situat pe o poziţie contrară şi sceptică pe care şi-a menţinut-o până la sfârşitul lucrărilor summitului. Decizia finală pentru Ucraina a fost amânată pentru Consiliul Miniştrilor de Externe NATO din luna decembrie. Cu toate acestea există puţine şanse ca într-un interval de doar câteva luni pe ucraineni să-i apuce dragostea subită de NATO. Ucraina este un stat cu multe probleme politice interne, iar integritatea sa teritorială depinde de respectarea tratatelor internaţionale. Rusia este mult mai îngrijorată de aderarea Ucrainei la NATO decât de scutul american antirachetă, de exemplu. Intrarea Ucrainei în Alianţă ar putea duce la declanşarea unui dezastru regional şi tocmai din această cauză noua administraţie care se pregăteşte pentru preluarea puterii la Casa Albă ar putea să uite definitiv de planurile lui George W. Bush cu privire la Ucraina.