Campanie prezidenţială cu scandal, în Portugalia
Scandalul privind banca BPN revine pe scena politică portugheză cu 15 zile înainte de alegerile prezidenţiale, afectând campania preşedintelui în exerciţiu, conservatorul Anibal Cavaco Silva, din cauza legăturilor sale cu foşti membri ai conducerii băncii, acuzaţi de corupţie. Considerat mare favorit la scrutinul din 23 ianuarie, Cavaco Silva este acuzat de adversarii săi că a beneficiat de "favoruri" din partea "prietenilor săi politici", în timp ce aceştia conduceau BPN (Banco português de Negocios), naţionalizată în noiembrie 2008 de Guvernul socialist după descoperirea unei fraude financiare de 1,8 miliarde de euro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.