Kremlinul a denunţat luni „implicarea directă” a Occidentului în Ucraina, după difuzarea unei discuţii între câţiva ofiţeri germani de rang înalt având ca subiect livrarea de arme către Ucraina. Continuă declaraţiile agresive, ex-preşedintele Medvedev afirmă că Ucraina aparţine Rusiei

 

O înregistrare audio a unei reuniuni în videoconferinţă între ofiţeri germani de rang înalt a fost difuzată vineri pe reţelele sociale din Rusia. În această conversaţie, participanţii vorbesc în principal despre ipoteza de a livra Kievului rachete Taurus cu rază lungă, de fabricaţie germană, despre ce ar fi necesar pentru ca forţele ucrainene să le poată utiliza pentru a lovi podul de peste strâmtoarea Kerci şi despre impactul lor eventual.

Sâmbătă, Berlinul a confirmat că înregistrarea este autentică şi că fusese „interceptată''.

Ambasadorul Germaniei la Moscova, Alexander Graf Lambsdorff, a fost convocat luni la Ministerul de Externe rus, de unde a plecat fără a da declaraţii, potrivit agenţiilor de presă ruse.

„Înregistrarea însăşi dovedeşte că, în interiorul Bundeswehr-ului, sunt discutate în mod substanţial şi concret planuri de a lansa atacuri asupra teritoriului rus. Aceasta nu necesită nicio interpretare juridică. Aici totul este mai mult decât evident”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Retorica agresivă continuă, Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei şi, în prezent, vicepreşedinte al Consiliului Securităţii din această ţară, a declarat luni că Ucraina aparţine Rusiei, a relatat agenţia de presă RIA, preluată de Reuters. De asemenea, RIA l-a citat pe Medvedev spunând că discuţiile de pace cu actuala conducere ucraineană sunt imposibile şi că orice nou guvern ucrainean va trebui mai întâi să recunoască „noua realitate" de pe teren pentru ca discuţiile să aibă loc.

Medvedev a mai declarat că tensiunile dintre Washington şi Moscova sunt mai grave decât în timpul crizei rachetelor din Cuba din 1962. Oficialul rus a spus totodată, într-o prelegere publică, că forţe speciale şi consilieri militari din SUA poartă deja un război împotriva Rusiei. Totodată, Medvedev a anunţat că Moscova va da dovadă de reţinere, dar nu va uita, o referire la difuzarea pe reţelele sociale a unei discuţii între câţiva ofiţeri germani de rang înalt având ca subiect livrarea de arme, mai precis rachete Taurus, Ucrainei.

În acest context, cancelarul german Olaf Scholz a exclus luni posibilitatea de a înarma Ucraina cu rachete cu rază lungă Taurus dacă este nevoie de implicarea militarilor germani pentru a ajuta la operarea lor, transmite Reuters.

„Nu poţi să livrezi un sistem de armament care are o rază foarte lungă de acţiune şi să nu te gândeşti cum poate avea loc controlul asupra acestui sistem de armament”, a afirmat Scholz. „Şi, dacă vrei să ai control, acesta este posibil doar dacă sunt implicaţi militari germani, atunci este exclus din punctul meu de vedere”, a mai spus cancelarul.