Autorităţile siriene anunţă că au descoperit mai multe cavavrre ale unor străini în cartierul Baba Amr din Homs (centru), inclusiv al unui european, acuzat că i-a ajutat pe rebeli şi având asupra sa paşaportul jurnalistului spaniol Javier Espinosa, scrie presa siriană de miercuri.

Corespondent al cotidianului El Mundo, Javier Espinosa a părăsit Baba Amr pe 29 februarie, îndreptându-se către Liban, după ce a supravieţuit bombardamentului din 22 februarie în care au fost ucişi jurnalista americană Marie Colvin şi fotoreporterul francez Remi Ochlik. El a anunţat că şi-a pierdut toate lucrurile în cursul fugii, fiind vizat de tiruri ale armatei siriene. "Mai multe cadavre (...) au fost descoprite la Baba Amr (...), care nu sunt ale unor sirieni", a declarat un expert din cadrul serviciilor de securitate pentru cotidianul al-Watan. Însă "cel mai mare mister" învăluie corpul unui european "în posesia căruia se afla paşaportul şi legitimaţia de presă a lui Espinosa", precizează expertul. În opinia sa, cadavrul "este probabil al unui cetăţean european", membru al unor servicii de informaţii sau al unei societăţi de pază, "care conducea" insurgenţi din Baba Amr. Serviciile de securitate dau asigurări că "jurnalistul spaniol cunoaşte identitatea individului care se afla în posesia documentelor sale, pe care i le-ar fi transmis" dintr-un motiv neprecizat. Cartierul Baba Amr a fost bombardat timp de o lună de către forţele siriene, care au preluat controlul asupra acestuia joi. În cursul acestor violenţe au fost ucise aproximativ 700 de persoane, iar alte câteva mii au fost rănite, potrivit organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Human Rights Watch.