Bush a început turneul de adio în Europa
Preşedintele american, George W. Bush, a început ieri un turneu de o săptămână în Europa, prima etapă urmând să se desfăşoare în Slovenia, unde va participa la ultima sa reuniune la nivel înalt cu liderii Uniunii Europene, relatează BBC România în pagina electronică.
Turneul lui Bush include de asemenea vizite în Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie. Ambasadorul Uniunii Europene la Washington, John Bruton, a declarat că în cadrul reuniunii cu liderii UE s-ar putea realiza progrese într-o problemă care separă de mult cele două părţi, respectiv poziţia faţă de combaterea încălzirii globale. "Cred că sporirea drastică a preţurilor la staţiile de benzină pentru americani schimbă modul în care privesc ei chestiunile ecologice", a declarat ambasadorul UE. "Cred că Statele Unite evoluează spre o nouă bază legislativă în 2009, în urma căreia îşi vor lua angajamente în problema încălzirii globale, şi asta le va permite să ceară şi Chinei şi Indiei să îşi ia astfel de angajamente, privind reducerea emisiilor de gaze care provoacă încălzirea globală", a adăugat John Bruton. În Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, George W. Bush se va întâlni pe rând cu liderii celor patru mari puteri europene, care cred cu toţii în necesitatea de a se consolida parteneriatul transatlantic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.