Brigitte Bardot riscă două luni de închisoare
Fosta actriţă franceză Brigitte Bardot riscă două luni de închisoare cu suspendare şi o amendă de 15.000 de euro pentru incitare la ură faţă de comunitatea musulmană, informează AFP.
Cele două pedepse au fost cerute marţi, în faţa unui tribunal corecţional din Paris. În decembrie 2006, miticul star al cinematografiei franceze a trimis o scrisoare lui Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru de Interne, în care se plângea că animalele ucise de musulmani în timpul sărbătorii Aid el Kebir sunt îmbătate înainte de a fi înjunghiate. Scrisoarea a fost publicată în revista Info-Journal, distribuită simpatizanţilor Fundaţiei Brigitte Bardot. În scrisoare, actriţa spunea: "Ne-am săturat să fim duşi de nas de această populaţie care ne distruge, distruge ţara noastră, impunându-şi actele proprii". Remarcile au provocat indignarea mai multor asiociaţii anti-rasiste din Franţa, printre care se numără şi Liga Drepturilor Omului. Bardot, în vârstă de 73 de ani, nu a fost prezentă la audierea de marţi, din cauză că "îi este dificil să se deplaseze", fosta actriţă suferind de artroză la şold. Ea a adresat o scrisoare tribunalului în care a scris: "Sunt scârbită din cauza hărţuirilor la care sunt supusă" din partea acestor asociaţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.